Seniorii băimăreni au nevoie de îngrijire și atenție specializată, nevoile lor fiind uneori dificil de acoperit de către familie. Pentru a veni în sprijinul bunicilor noștri, echipa de Îngrijiri la domiciliu, din subordinea Direcției de Asistență Socială, este mereu aproape de aceștia, atât prin furnizarea serviciilor medicale de recuperare (kinetoterapie, fizioterapie și logopedie) cât și a serviciilor de suport pentru asigurarea activităților de zi cu zi.
Astfel, specialiștii noștri le oferă seniorilor ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, însoțirea în mijloacele de transport facilitarea deplasării în exterior și nu în ultimul rând activități de menaj și spălătorie.
De la începutul anului și până în prezent, peste 170 de seniori din municipiul nostru, care nu își pot desfășura singuri activitățile zilnice, au primit sprijin pentru igienizarea spațiului în care locuiesc.
Serviciile noastre de îngrijiri la domiciliu sunt realizate cu grijă și respect, punând pe primul loc confortul și demnitatea beneficiarilor.