Cu pași mici și răbdare deschidem noi orizonturi către noi lumi pentru seniorii băimăreni, beneficiari ai Direcției de Asistență Socială Baia Mare. Aceștia participă în fiecare săptămână, în zilele de joi, la cursuri de competențe digitale organizate special pentru ei. Scopul cursurilor este acela de a îmbunătăți calitatea vieții vârstnicilor prin integrarea tehnologiei în viețile acestora.
Astfel, seniorii reușesc să comunice mai ușor cu familia sau prietenii apropiați precum și să utilizeze diferite aplicații care le monitorizează starea de sănătate. Facilitarea incluziunii sociale a vârstnicilor prin participarea la activități digitale este un pas important spre a reduce decalajul între generații.
Cursurile de digitalizare pentru seniori sunt organizate pe module, câte 8 teme în fiecare modul, respectiv 4 ședințe/modul.
Cei care doresc să participe sunt rugați să se adreseze Centrului CASPEV, situat în Municipiul Baia Mare, str. Săsarului nr. 3 sau să apeleze numărul de telefon: 0262 – 214.191.