Serviciului Logistică Medicală Comunitară din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare desfăşoară în această perioadă în comunităţile vulnerabile din municipiu, campanii privind respectarea drepturilor copiilor , prin acțiuni de educație pentru sănătate și informare cu privire la începerea anului școlar. Părinţii primesc informaţii despre importanța igienei copiilor, pentru prevenirea şi combaterea bolilor precum: pediculoza, scabia, boli de piele contagioase, precum și modul în care se pot proteja de acestea. Astfel sunt distribuite produse de igienă persoanelor care trăiesc în condiţii ce nu le permit întreţinea şi păstrarea igienei corporale în parametrii optimi.
De asemenea, se desfăşoară acţiuni constante de planificare, monitorizare şi supraveghere a programului persoanelor beneficiare de VMI la modulul cu duşuri şi maşini de spalat. Aici beneficiarii pot să facă duş şi să folosescă maşinile de spălat şi consumabilele puse la dispozitie prin grija DAS Baia Mare, în fiecare zi a săptămânii, inclusiv sâmbata şi duminica, în intervalul orar 8.00 – 20.00.