Serviciul Locuințe Sociale și Incluziune Socială

Serviciul Locuințe Sociale și Evaluare Socială funcționează sub autoritatea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, din subordinea Consiliului Local Baia Mare.

Principalul obiect de activitate al serviciului constă în administrarea blocurilor de locuințe sociale, aflate în proprietatea publică a Municipiului Baia Mare.
•  ATRIBUIREA LOCUINȚELOR SOCIALE

 •  ÎNTOCMIREA CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE

☞ ATRIBUIREA LOCUINȚELOR SOCIALE

Locuința socială se atribuie conform prevederilor Legii locuinței nr. 114 / 1996, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Categorii de persoane care pot beneficia de o locuință socială

Conform art.42 din Legea locuinței nr. 114/1996, au acces la locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința.

Persoanele care au domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare.

Categorii de persoane care nu pot beneficia de o locuință socială

• au un venit mediu net lunar pe persoană peste venitul mediu stabilit de INS;
• dețin în proprietate o locuință;
• au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990;
• au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe;
• dețin, în calitate de chiriaș o altă locuință din fondul locativ de stat.

Pașii ce trebuie urmați

În vederea întocmirii unui dosar de locuință socială, trebuie parcurse următoarele etape:

1. Depunerea documentației necesare

Solicitantul unei locuințe sociale va depune cerere în acest sens la sediul Serviciului Locuințe Sociale și Evaluare Socială, B-dul. Independenței, nr.2 C.

Cererea și actele necesare întocmirii dosarului de locuință socială, se depun în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a fiecărui an calendaristic.

2. Procedura operațională de atribuire a locuințelor sociale

Cererea împreună cu documentele necesare întocmirii dosarului personal, vor fi scanate și introduse în programul informatic al locuințelor sociale.

În raport cu criteriile pentru stabilirea priorității, aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local, programul informatic va stabili pe bază de algoritm matematic, punctajul aferent fiecărui solicitant și implicit locul acestuia pe lista de priorități.

Pentru întocmirea listei de priorități se vor avea în vedere cererile depuse până la data de 30 noiembrie a anului în curs.

Lista de priorități, va fi aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local până cel târziu în data de 31 martie a anului ulterior depunerii cererilor.

Lista de priorități aprobată, va fi afișată și va putea fi consultată la sediul Serviciului Locuințe Sociale și Evaluare Socială, B-dul Independenței, nr.2 C.

3. Repartizarea unei locuințe sociale

Solicitanților le este aprobată și repartizată o locuință socială, pe baza locului ocupat în cadrul listei de priorități și în măsura disponibiltăților de locuințe libere, în baza unui contract de închiriere pe perioadă determinată.

Acte necesare

Acte necesare pentru întocmirea dosarului:
-cerere tip
-copie carte de identitate
-copie certificat de cǎsătorie
-copii certificate de naştere ale copiilor
-dispoziţie tutelǎ, curatelǎ, sentinţǎ plasament familial, etc
-adeverinţe frecventare cursuri de la şcoală / grădiniţe/ creşe
-certificat de încadrare în grad de handicap
-certificat de revoluţionar reactualizat
-adeverinţă de la locul de muncă privind veniturile nete realizate, adeverinţă AJPIS Baia Mare sau cupon alocaţie şi alte indemnizaţii, cupon de pensie, talon de şomaj, cupon indemnizaţie handicap sau adeverinţă etc.
-extras Revisal de la ITM Baia Mare
-declaraţie autenticǎ pe proprie rǎspundere (pentru cei care nu realizeazǎ nici un fel de venit)
-dovada studiilor absolvite, ultima diplomă, certificate, atestate
-dovada pentru tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială
-copie contract de vînzare-cumpǎrare sau contract de închiriere al locuinţei în care domiciliez (opţional )
-adeverință de la Direcția de Venituri, că nu deține în proprietate locuință
-declaraţie proprietar sau pe proprie răspundere privind domiciliul actual, care să cuprindă suprafaţa în metri pătraţi şi numărul de persoane
-alte acte în sprijinul cererii _________________________________________

☞ ÎNTOCMIREA CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE

Contractul de închiriere va fi încheiat pe perioadă determinată, stabilită prin Hotărâre a Consiliului Local.

La sfârșitul perioadei contractuale vor beneficia de prelungirea contractului, chiriașii care își vor achita toate obligațiile de plată privind chiria și utilitățile aferente locuinței sociale.

Cine poate solicita acest serviciu

În vederea încheierii contractului de închiriere, la sediul Serviciului Locuințe Sociale și Evaluare Socială, se va prezenta persoana care a fost înscrisă pe lista de priorități și care a primit repartiţia în cadrul comisiei de locuinţe.

Pașii ce trebuie urmați

1. Depunerea documentației necesare
Actele necesare încheierii contractului de închiriere, se depun personal de către beneficiar, la Sediul Serviciului Locuințe Sociale și Evaluare Socială Baia Mare.
2. Eliberarea contractului de închiriere
Contractul de închiriere va fi eliberat titularului contractului sau unei persoane împuternicite în acest sens de către titular.

Acte necesare

Acte necesare la încheierea contractului de închiriere:
-Copie C.I. a titularului
-Copii C.I. pentru membrii introduși în contract
-Copii după certificatele de naştere ale copiilor
-Adeverinţă de la locul de muncă privind veniturile nete realizate, adeverinţă AJPIS Baia Mare sau cupon alocaţie şi alte indemnizaţii, cupon de pensie, talon de şomaj, cupon indemnizaţie handicap sau adeverinţă etc
-Dovada achitării garanției stabilite prin contractul de închiriere

Acte necesare la reînnoirea contractului de închiriere:
-Vechiul contract de închiriere, în original (în cazul în care contractul de închiriere a fost pierdut, se va publica un anunț în presa locală și se va face dovada publicării)
-Dovada achitării la zi a chiriei și utilităților
-Copii C.I. persoane majore
-Copii certificate de naștere copii
-adeverinţă de la locul de muncă privind veniturile nete realizate, adeverinţă AJPIS Baia Mare sau cupon alocaţie şi alte indemnizaţii, cupon de pensie, talon de şomaj, cupon indemnizaţie handicap sau adeverinţă etc

Acte necesare la modificarea contractului de închiriere:
În cazul în care titularul contractului de închiriere a decedat, contractul de închiriere se va transcrie pe unul din membrii existenți în contract.

Acte necesare
-cerere
-certificat de deces titular
-copie după actele de identitate a celorlați membri care figurează în contractul de închiriere
-chiria și utilitățile achitate la zi
-adeverinţă de la locul de muncă privind veniturile nete realizate, adeverinţă AJPIS Baia Mare sau cupon alocaţie şi alte indemnizaţii, cupon de pensie, talon de şomaj, cupon indemnizaţie handicap sau adeverinţă etc

În cazul în care titularul solicită includerea în contract a unei persoane.

Acte necesare
-cererea titularului în care acesta va justifica situația pentru care se impune înscrierea în contract a persoanei solicitate, dovada că se află în întreținerea titularului, dovada gradului de rudenie cu titularul, etc.
-copie după actul de identitate a persoanei care va fi introdusă în contract
-chiria și utilitățile achitate la zi

Unde se depun actele

Actele se depun la Sediul Serviciului Locuințe Sociale și Evaluare Socială Baia Mare Locație: Bd. Independenței, nr. 2 C

Program preluare/eliberare acte

Luni

Marti

Miercuri

Joi

Vineri

08:00 - 12:00

08:00 - 12:00

08:00 - 12:00

12:00 - 17:00

-

 

Cerere Locuință Socială