Compartiment Financiar Contabilitate

Compartiment Financiar Contabilitate

a) asigură organizarea şi desfăşurarea activităţii financiar contabile în conformitate cu dispoziţiile legale;
b) urmăreşte, periodic, realizarea în bune condiţii a indicatorilor financiari aprobaţi prin bugetul de venituri şi cheltuieli precum şi respectarea disciplinei financiare;
c) asigură întocmirea documentelor de planificare financiară potrivit metodologiei în vigoare, în colaborare cu şefii serviciilor şi compartimentelor din cadrul instituţiei, urmărind utilizarea eficientă a mijloacelor financiare puse la dispoziţie;
d) asigură plata integrală şi la timp a drepturilor băneşti ale personalului şi dispune sau propune măsuri, potrivit legii, pentru soluţionarea cererilor, reclamaţiilor şi sesizărilor referitoare la calcularea şi plata acestora;
e) urmăreşte vărsarea, la termen şi în cuantumurile stabilite, a sumelor ce constituie venituri bugetare ori obligaţii către alte persoane fizice şi juridice;
f) raportează, lunar, situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi situaţia efectivelor şi a realizării fondului de salarii, pe elemente componente, la termenele ordonate;
g) face propuneri de modificări de alocaţii bugetare, pe care le înaintează consiliului local;
h) organizează contabilitatea cheltuielilor finanţate din mijloace bugetare şi fonduri cu destinaţie specială, prin care se asigură evidenţa plăţilor de casă, cât şi a cheltuielilor efective pe structura clasificaţiei bugetare;
i) răspunde de folosirea eficientă a sumelor primite de la buget şi a priorităţilor de finanţare, de ţinerea la zi a evidenţelor contabile şi a indicatorilor programului de cheltuieli aprobaţi, precum şi de prezentarea la termen a situaţiilor financiare trimestriale şi anuale şi a altor purtători de informaţii;
j) analizează şi avizează documentaţia aferentă cu ocazia organizării licitaţiilor, perfectării unor contracte sau lansării unor comenzi, prin care se angajează patrimoniul instituţiei cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
k) urmăreşte execuţia contractelor comerciale semnate de instituţie, la termenele şi în condiţiile contractual
l) asigură întocmirea, prelucrarea şi ţinerea în actualitate a procedurilor operaţionale scrise, emise în reglementarea activităţii specifice;
m) întocmeşte documentaţia specifică privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale ale instituţiei, îndrumă şi controlează modul de punere în aplicare a acestora;
n) propune efectuarea inventarierii la termenele stabilite şi în conformitate cu dispoziţiile legale;
o) îndeplineşte sarcinile ce îi revin pentru păstrarea integrităţii patrimoniului şi recuperarea operativă a prejudiciilor cauzate instituţiei şi a altor debite;
p) asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative şi contabile, precum şi gestionarea, folosirea şi evidenţa formularelor cu regim special în conformitate cu dispoziţiile legale;
q) aduce la cunoştinţă personalului, în părţile ce-l privesc, dispoziţiile actelor normative din domeniul activităţii financiar-contabile;
r) asigură îndeplinirea sarcinilor de competenţa sa cu privire la exercitarea controlului financiar preventiv şi a celui ierarhic operativ-curent;
s) efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi în conformitate cu dispoziţiile legale;
t) întocmeşte, ţine evidenţa şi asigură avizarea documentelor contabile primare privind existenţa şi mişcarea bunurilor din patrimoniul instituţiei.
u) răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de casierie în vederea asigurării gospodăririi raţionale a mijloacelor băneşti şi a apărării integrităţii avutului obştesc;
v) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de conducerea instituţiei sau rezultate din legi şi alte acte normative