Natură, aventură și cunoaștere. Aceasta a fost deviza ultimei săptămâni de tabăra organizată de către centrul Rivulus Pueris din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare. Natura a fost prietenul nostru de nădejde în aceste zile în care am învățat tehnici de supraviețuire, de orientare și multe jocuri. Casa olarului a fost locul unde am descoperit fascinați minunile pe care omul le poate face din lut, am plimbat și călărit căluți la un centru de echitație, ne-am dat cu tiroliana și am tras cu arcul. Am gătit pâine de casă în cuptor alături de senioare la Muzeul Satului, ne-am întors în timp la Muzeul de Istorie și am descoperit secretele galaxiei la Planetariu. Am văzut cum se fac cărțile la o tipografie, iar apoi la librăria Cărturești am intrat în lumea poveștilor. De asemenea, am țesut, am dansat și am descoperit că dinții noștri au nevoie de o atenție deosebită pentru un zâmbet sănătos. Ne-am urcat și în mașina poliției pentru a "speria" infractorii și a învăța tehnici de siguranță. Totul s-a încheiat ca de obicei cu o distracție la gonflabile și multă voie bună.
Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea acestei tabere: Crucea Roșie Romania-filiala Maramureș, Poliția Municipiului Baia Mare, Planetariu Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare, Muzeul Satului, Casa Olarului Leș, Librăria Cărturești, Tipografia Eurotip, Grădina Călărețului Satu Nou de Sus.