Una dintre activitățile cele mai așteptate de către beneficiarii noștri este cea în aer liber. Această deplasare într-un centru de echitație a fost cu atât mai apreciată cu cât și-au învins teama și au călărit pentru prima oară. Gazdele i-au introdus în lumea minunată a cailor, prin povești despre rasele de cai și cum trebuie îngrijiți caii. După ce au vizitat grajdurile și au cunoscut căluții, aproape toți beneficiarii au intrat în manej și au călarit. Apoi au încercat și tiroliana din zonă , au luat parte la jocuri de coordonare, iar ziua s-a încheiat cu un picnic.
Astfel de activități în aer liber cu beneficiarii Azilului de Noapte din Baia Mare vor mai fi organizate pe viitor.