Titlu proiect: Centrul Respiro Baia Mare
Beneficiar: Direcția de Asistență Socială Baia Mare
Partener: Municipiul Baia Mare
Programul Incluziune și Demnitate Socială
Valoare totală proiect: 20.864.413,69 lei, din care 9.491.499,39 lei reprezintă finanțarea acordată din FSE+ și FEDR, 189.830,00 lei reprezintă cofinanțarea și 11.372.914,30 lei reprezintă cheltuieli neeligibile suportate de către Beneficiar
Data începerii: 01.02.2026
Data finalizării: 31.01.2029
Grupul țintă al proiectului este format din 100 de persoane adulte cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav sau accentuat din aria geografica Baia Mare, care vor beneficia direct de serviciile sociale furnizate în cadrul centrului respiro rezidențial propus a fi înființat în Municipiul Baia Mare, pe durata de implementare a proiectului.
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități din Municipiul Baia Mare prin înființarea unui centru respiro care să ofere servicii sociale specializate, accesibile și temporare, menite să sprijine viața independentă și să reducă riscul de instituționalizare.
Obiectivele specifice ale proiectului:
OS1 Înființarea și operaționalizarea unui centru respiro în Municipiul Baia Mare, destinat furnizării de servicii sociale specializate pentru 100 de persoane adulte cu dizabilități.
OS2 Crearea și furnizarea unui pachet integrat de servicii sociale de tip respiro – găzduire, îngrijire, activități ocupaționale, consiliere psihologică – care să sprijine menținerea autonomiei și prevenirea instituționalizării beneficiarilor, conform standardelor minime de calitate și nevoilor individuale.
OS3 Implementarea de programe și activități de socializare, dezvoltare personală și integrare comunitară pentru persoanele adulte cu dizabilități, pe durata proiectului, cu scopul de a crește gradul de participare socială și incluziune.
Rezultate previzionate:
• 1 centru de tip respiro pentru persoane adulte cu dizabilități construit, dotat și licențiat
• 100 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat din care 9 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat aparținând minorității roma înscriși în proiect
• 100 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat beneficiare de servicii specializate în cadrul centrului respiro (sociale, psihologice)
• 100 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat beneficiari de furnizare zilnică a serviciilor de îngrijire, asistență medicală primară, alimentație, mobilizare și supraveghere continuă
• 100 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat beneficiari de furnizare zilnică a activităților socio-culturale, recreative și educative
• 55 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat, beneficiari de activități pentru promovarea unui stil de viață sănătos prin mișcare
• 55 persoane adulte cu handicap grav sau accentuat, beneficiari de activități recreative de grădinărit și întreținere a spațiilor verzi