Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului informează despre Programul „Start-Up Nation – România” ediția 2024, derulat și implementat de către MEDAT. În anul 2025, MEDAT a lansat cea de-a doua etapă a programului , destinată înscrierii grupului țintă la cursurile de formare antreprenorială, absolvenții urmând să poată beneficia de o finanțare până la 250.000 lei pentru înființarea și dezvoltarea unei întreprinderi într-unul dintre sectoarele eligibile.
Obiectivul principal al programului îl constituie dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale persoanelor aparținând grupului țintă, precum și îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora prin înființarea de către aceștia de noi întreprinderi mici și mijlocii, denumite în continuare IMM, în vederea realizării unei creșteri economice sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială și creșterea de noi locuri de muncă.
Cea de a IV-a ediție a proiectului de succes dedicat susținerii antreprenorilor români prevede finanțări din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 450 milioane de euro, acordate prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 (PED 2021-2027) și se implementează în baza Ordonanței nr. 29 din 8 august 2024 privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „Start - Up Nation --România”, ediția 2024.
Programul este structurat pe 2 piloni, astfel:
- Pilonul I – Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro, are ca grup țintă eligibil tinerii sub 30 de ani și se adresează atât regiunilor mai puțin dezvoltate, cât și regiunii București-Ilfov.
- Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295 euro, are ca grup țintă eligibil persoanele care se încadrează în una din următoarele categorii:
- tineri cu vârsta de între 30 ani și până în 35 de ani neîmpliniți,
- persoane în căutarea unui loc de muncă,
- șomeri,
- șomeri de lungă durată,
- persoane inactive,
- persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii.
Acest pilon se adresează doar regiunilor Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, regiunea București-Ilfov fiind exclusă de la finanțarea în cadrul acestui pilon.
Înscrierile la cursurile de antreprenoriat din „Start-Up Nation România”, ediția 2024, au început la data de 15 aprilie 2025 și s-au încheiat la data de 25 august 2025. Ulterior finalizării sesiunii de înscriere, situația locurilor rămase disponibile este următoarea:
- tineri 18-30 de ani, regiuni mai puțin dezvoltate (fără București-Ilfov) - 8650 locuri disponibile.
- tineri 18-30 de ani, minoritatea romă, regiuni mai puțin dezvoltate (fără București-Ilfov) - 2486 locuri disponibile.
Astfel, pentru locurile rămase disponibile, viitorii cursanți se vor putea înscrie prin intermediul platformei online www.minimis.imm.gov.ro, care va fi redeschisă la o dată ulterior stabilită de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) finanțatorul Programului, și comunicată public pe toate canalele oficiale de informare.
Menționăm că implementarea programului este realizată de MEDAT, prin intermediul structurilor subordonate la nivel teritorial, județul Maramureș fiind arondat Centrului teritorial pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Cluj-Napoca tel. 0264-487.224 e-mail