La Centrul Social pentru Persoane cu Dizabilități ''Phoenix'' aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, investim constant în tehnologie de ultimă generație pentru a vă oferi cele mai bune soluții în recuperarea medical. Unul dintre aparatele noastre esențiale este aparatul de terapie cu ultrasunete, unde lunar beneficiază de tratament circa 40 de băimăreni. Aparatul este utilizat cu succes în tratarea durerilor musculare, articulare și a inflamațiilor cornice sau acute.
Terapia cu ultrasunete folosește unde sonore de înaltă frecvență, care pătrund adânc în țesuturi, stimulând circulația, accelerând vindecarea și reducând inflamația.
Mai multe informații despre serviciile oferite de Centrul ''Phoenix'' puteți obține la sediul Direcției de Asistență Socială, str. Dacia nr.1 sau la Centrul Social pentru Persoane cu Dizabilități ”Phoenix” situat pe Str. Grănicerilor nr.118.