De o nouă săptămână plină de aventură și cunoaștere au avut parte copiii participanți la tabăra de vară organizată de Municipiul Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială. Natura a fost casa aventurii și mediu înconjurător prietenul nostru. Copiii au avut parte de întâlniri provocatoare cu meșterul olar, cu astronomii de la Planetariu, cu muzeografi de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare și cei de la Muzeul Satului. Împreună cu senioarele din municipiu am copt pâine în cuptor și am dansat. De asemenea, am călătorit în lumea poveștilor la Librăria Cărturești, ne-am plimbat cu vaporașul pe lacul Firiza și ne-am îndulcit la Fabrica de Ciocolată, unde am descoperit cum se face minunatul desert.
A fost o sapt minunată în care cei mici au învățat multe lucruri inedite și utile. Ne-au fost alături și prietenii noștri de la Crucea Roșie și Politia Municipiului Baia Mare care ne-au arătat cum să fim cetățeni responsabili. Am încheiat săptămână ca de obicei cu o bătaie cu apă și multă distracție la gonflabile.
Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea acestei tabere: Crucea Roșie Romania-filiala Maramureș, Poliția Municipiului Baia Mare, SIMARED, Planetariu Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare, Muzeul Satului, Casa Olarului Leș, Librăria Cărturești, Fabrica de ciocolată Galactic.