"Povestea vasului de lut” continuă, la Centrul Rivulus Pueris

"Povestea vasului de lut” continuă la Centrul Rivulus Pueris din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare. Dacă prima sesiune a poveștii a fost adresată seniorilor, atelierul din această săptămână a fost organizat pentru elevii băimăreni. Așadar, copiii de la școlile „Nichita Stănescu” și „Dimitrie Cantemir” au avut ocazia să afle informații despre etapele de lucru prin care trec fragmentele ceramice precum și despre meseriile oamenilor din muzeu, meserii care intră, în mod direct, în contact cu patrimoniul muzeal: arheolog, muzeograf, restaurator, conservator, desenator, supraveghetor.
Elevii, coordonați de Monica Ghiman - conservator la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, au participat și la o activitate practică: copiii și-au imaginat faptul că au spart în bucăți un vas, iar mai apoi l-au restaurat, completând fișa obiectului. Atelierul le-a adus tuturor celor prezenți mult entuizasm, mai ales în momentul în care „cioburile” au devenit „veritabile artefacte”.
Activitatea a fost organizată de către Direcția de Asistență Socială în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare și Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare.