Povestea Anei Maria – educator la Centrul Luchian: Cred din tot sufletul că fiecare copil are în el o lumină unică, un potențial care așteaptă să fie descoperit

Numele meu este Ana Maria, am 43 de ani și, de mai bine de două decenii, trăiesc o poveste scrisă cu emoție, răbdare și dragoste la Centrul Luchian. Am fost aici încă din prima zi, în 2003, când centrul și-a deschis porțile. Atunci, lucram atât cu copiii din comunitate, cât și cu cei din casele de tip familial. A fost o perioadă plină de provocări, dar și de învățare, cu lecții care m-au format ca profesionist, dar mai ales ca om.

Anii au trecut, centrul a crescut și odată cu el am crescut și eu. În tot acest timp am înțeles că adevărata mea misiune este să fiu alături de copii, să îi privesc cu încredere și să le ofer răbdarea și dragostea de care au nevoie. Am urmat cursuri, m-am perfecționat, dar cea mai mare școală a fost însăși experiența de zi cu zi, printre copii. Tot aici, alături de copii, am simțit că familia mea s-a lărgit. Pentru că, pe lângă familia mea de acasă formată din soțul și fetița mea minunată care acum merge deja la școală, am și familia mea de la centru: copiii, colegii, părinții. Toți au devenit parte din viața mea și de fiecare mă leagă amintiri și emoții de neînlocuit. Fiecare dintre ei a pus o amprentă asupra mea și m-a învățat ceva valoros.

Pentru mine, centrul nu este doar locul de muncă. Este locul unde trăiesc bucuria fiecărui pas făcut de un copil, unde cele mai mici reușite devin mari victorii, unde emoțiile părinților se împletesc cu ale mele. Aici trăiesc unele dintre cele mai importante momente din viața mea și aici am simțit, cu adevărat, că fac parte dintr-o comunitate care crește împreună.

Astăzi, privind în urmă, sunt recunoscătoare pentru tot drumul parcurs și privesc înainte cu speranță și încredere. Cred din tot sufletul că fiecare copil are în el o lumină unică, un potențial care așteaptă să fie descoperit. Iar rolul meu ca educator este să îi ajut să găsească acea strălucire și să o lase să lumineze drumul lor.
#EuSuntLuchian

Ana Maria, 43 ani – educator la Centrul de Zi pentru copii și tineri cu nevoi speciale Luchian