Împreună pentru băimăreni!

 Asociația Young Roma Maramureș în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin personalul de specialitate din cadrul Serviciului Logistică Medicală Comunitară, s-au mobilizat în aceste zile, în scopul de a interveni cu alimente și produse de igienă pentru ajutorarea membrilor comunităţii vulnerabile din Cartierul Ferneziu.
Peste 10 persoane vârstnice cu venituri foarte mici, dar și 15 familii sărace cu mulți copii au beneficiat de sprijin în acest sens.
Asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari din cadrul DAS Baia Mare se implică constant pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie să ducă o viață demnă, militează pentru respectarea dreptului la sănătate, promovează educaţia pentru sănătate și respectul între cetăţenii Municipiului nostru.