Peste 50 de copii din municipiul Baia Mare au descoperit astăzi tainele țesutului și au aflat povestea din spatele ițelor. În cadrul activității, desfășurată la Centrul CASPEV din subordinea Direcției de Asistență Socială, elevii Școlii Gimnaziale "Alexandru Ivasiuc" au descoperit de la seniorii băimăreni frumusețea obiceiurilor de altădată. Așadar, într-o atmosferă plină de veselie, copiii și bunicii au țesut împreună la război și au frământat aluat pentru a realiza un desert tradițional iubit de toți cei care vizitează Maramureșul: pancove pufoase și aromate.
Atât țesutul cât și gătitul sunt activități care îi ajută pe cei mici să-și dezvolte creativitatea, îndemânarea și să exerseze perseverența. Momentele petrecute împreună au adus multă fericire atât pentru cei mici cât și pentru bunicii băimăreni.