Educație pentru sănătate – Promovarea alimentației sănătoase și a mișcării fizice

În cursul acestei săptămâni, Serviciul Logistică Medicală Comunitară, din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, a organizat o activitate de educație pentru sănătate cu tema „Promovarea alimentației sănătoase și a mișcării fizice”, desfășurată în parteneriat cu Asociația Pirita Children. Evenimentul a reunit 30 de elevi din clasele I–IV, care au luat parte cu entuziasm la activități menite să le dezvolte interesul pentru un stil de viață echilibrat și activ.

Așadar, cei mici au participat la o serie de jocuri interactive, dansuri și concursuri dinamice, prin care au descoperit importanța mișcării zilnice pentru menținerea sănătății fizice și emoționale. Atmosfera a fost una plină de energie, voie bună și spirit de echipă, iar activitățile au fost adaptate vârstei participanților, pentru a le stimula implicarea, cooperarea și creativitatea. În completarea activităților practice, copiii au participat la o discuție interactivă despre alimentația sănătoasă, în cadrul căreia specialiștii le-au explicat pe înțelesul lor de ce este important să consume fructe, legume, cereale integrale și apă și de ce este bine să evite dulciurile și băuturile carbogazoase. La finalul activității, fiecare copil a fost răsplătit cu gustări sănătoase și jucării pentru activități fizice (oferite de ACS Grădinița de Șah Baia Mare), pentru a-i încuraja să adopte obiceiuri sănătoase.

Această inițiativă face parte din programul de promovare a sănătății și educației pentru un stil de viață activ, derulat de Serviciul Logistică Medicală Comunitară, având ca scop formarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în desfășurarea acestor activități!