Direcția de Asistență Socială - Centrul de Zi „Luchian”: Fiecare pas merită văzut, înțeles și susținut

De multe ori, un progres pare ceva mic. Un cuvânt spus. Un gest. O privire în ochi.
Faptul că un copil îți oferă o jucărie sau răspunde la o solicitare. Faptul că rămâne într-o activitate câteva minute. Privit din exterior, poate părea puțin. Pentru noi, însă, nu este niciodată „puțin”. În spatele acestor momente sunt luni de muncă. Sunt încercări repetate, răbdare și pași mici, făcuți zi de zi.

Sunt începuturi dificile: copii care nu vor să intre în sală, care refuză activitățile, care nu înțeleg ce li se cere sau cărora le este teamă. Și totuși, în timp, lucrurile se schimbă. Copilul care la început nu reușea să stea într-o activitate mai mult de câteva minute, ajunge, pas cu pas, să rămână implicat tot mai mult.

Copilul care refuza exercițiile sau era speriat de mediul din jur începe să capete încredere și să participe. Copilul care nu mânca singur începe, cu sprijin, să facă acest lucru. Copilul care nu comunica, începe să se exprime, printr-un sunet, un gest sau printr-un cuvânt. Fiecare dintre aceste lucruri este o reușită.

O reușită care nu aparține doar unui moment, ci unui întreg proces. Efortul copilului este susținut de familie și de echipa de specialiști, care adaptează, încurajează și caută mereu cele mai potrivite soluții. Pentru ca toate acestea să fie posibile, este nevoie de un mediu în care copilul să se simtă în siguranță.
La Centrul de Zi „ Luchian”, progresul nu se măsoară în lucruri mari, ci în pași mici, dar esențiali. Pași care, în timp, schimbă vieți. Pentru că, uneori, cel mai mare progres este faptul că un copil are curajul să încerce.

Fiecare astfel de pas merită văzut, înțeles și susținut.