În perioada 05 – 14 august, copiii de grădiniță din cadrul Centrului Comunitar Multifuncțional, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, participă la un modul educațional pentru a dobândi cunoștințe noi, prin metode inovatoare și eficiente. Astfel, cu sprijinul personalului specializat din cadrul centrului și a voluntarilor Asociației OvidiuRO, procesul educațional s-a transformat pentru cei mici într-o experiență captivantă și interactivă. În aceeași perioada, copiii din cadrul programului afterschool de la Centrul Comunitar Multifuncțional au parcurs programul de dezvoltare ”Școli cu sclipici”. Acest program a fost creat special pentru copii din medii dezavantajate și se adresează elevilor din învățământul primar care nu au frecventat într-un mod constant grădinița și care nu au dobândit, până în prezent, cunoștințele specifice vârstei. Ne concentrăm, așadar, în această perioadă, pe sprijinirea fiecărui copil, pentru a-și exersa cititul și scrisul prin metode non-formale, care contribuie la dezvoltarea competențelor și abilităților școlare. Toate aceste activități urmăresc pregătirea copiilor beneficiari ai centrelor noastre pentru noul an școlar.