S-a încheiat încă o săptămână din tabăra de vară la Centrul Rivulus Pueris din cadrul Direcției de Asistență Socială Baia Mare . Așa cum ne-am propus, împreună cu copiii am adunat, zi de zi, multe amintiri, zâmbete, prietenii și experiențe fel de fel. Au fost zile pline, dar chiar așa, parcă orele au trecut mult prea repede. Asta pentru că toți copiii participanți la tabără s-au bucurat la maxim de fiecare moment pregătit pentru ei.
Chiar din prima zi copiii au fost foarte activi simțind bucuria timpului petrecut în aer liber, în Parcul Regina Maria, parcurgând cu mult curaj traseul cu obstacole, totul sub ghidarea prietenilor de la Asociația Energia Mișcării. Apoi și-au etalat fiecare talentul artistic la sesiunea de Karaoke , din cadrul Centrului.
Clar, această săptămână a fost despre multă mișcare, cu drumeție în natură la Lacul Nistru, bucuria cunoașterii locurilor unde s-au născut, a județului nostru minunat. Nu au lipsit desenele pe asfalt cu cretă colorată, picnicul în natură, confecționarea de arcuri, noduri și multe jocuri individuale și de echipă.
Tabăra s-a încheiat cu o super excursie, posibilă prin bunăvoința unor oameni de bine. Participanții la tabără s-au bucurat de o super excursie de neuitat în inima Maramureșului istoric! Copiii au descoperit tradițiile autentice, au vizitat biserici de lemn, muzee locale și au cunoscut oameni primitori, care le-au arătat frumusețea vieții simple de la sat. Au învățat despre obiceiuri vechi, meșteșuguri.
Mulțumim firmei Clean Software Transilvania SRL pentru sponsorizarea excursiei Turul Maramuresului Istoric, lui Remus Diaconu fondator al Asociației Energia Mișcării, Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, Muzeului Țărăncii Române din Dragomirești, Moara lui Mecleș din Săcele,Sala de festivități Casa Bușta din Bogdan Vodă , Mănăstirea Bârsana.