La începutul acestei săptămâni, în cadrul programului SOFIT, derulat în parteneriat cu Special Olympics Romania, am avut parte de o întâlnire specială, dedicată unui subiect esențial pentru sănătatea și dezvoltarea beneficiarilor noștri: stilul de viață sănătos.
Activitatea a reunit beneficiari, părinți și aparținători ai Centrului de Zi „Luchian”, într-un dialog deschis despre ce înseamnă o alimentație echilibrată, importanța respectării orelor de masă, alegerea alimentelor sănătoase și rolul mișcării în viața de zi cu zi. Îi mulțumim colegei noastre, Ioana Mădăras - asistent medical în cadrul Serviciului Medicină Școlară și Universitară, din subordinea Direcției de Asistență Socială, pentru implicare și pentru informațiile valoroase oferite comunității noastre. Prin explicații clare și exemple practice, aceasta a subliniat importanța formării unor obiceiuri sănătoase încă de acum, atât pentru beneficiari, cât și pentru familiile lor.
Programul SOFIT nu înseamnă doar activitate fizică, ci și educație pentru sănătate, responsabilitate și autonomie, pași mici, dar siguri, către un stil de viață echilibrat.
Împreună construim o comunitate mai sănătoasă!