Caravana de Sănătate – sprijin medical pentru comunitățile vulnerabile

 Asistenții medicali comunitari ai Serviciului Logistică Medicală Comunitară  din cadrul  Direcției de Asistență Socială  Baia Mare au marcat, în data de 12 mai, Ziua Internațională a Asistenților Medicali printr-o acțiune dedicată sprijinirii persoanelor din comunitățile vulnerabile. Evenimentul a avut loc în cadrul Caravanei  de Sănătate, un proiect organizat de Crucea Roșie Română – Filiala Maramureș, care continuă să ofere acces la servicii medicale acolo unde este cea mai mare nevoie. Asistenții medicali comunitari au fost acolo în fiecare etapă:  au programat beneficiarii,  i-au transportat,  i-au însoțit, au discutat cu medicii despre starea lor de sănătate, au oferit sprijin, răbdare și încredere. În cadrul caravanei, 30 de adulți au beneficiat de analize, ecografii, consulturi oftalmologice, EKG‑uri și alte investigații medicale importante.

 Mulțumiri Crucii Roșii Române – Filiala Maramureș pentru colaborare, profesionalism și implicare, precum și tuturor asistenților medicali pentru activitatea lor esențială în sprijinul comunității.

Cu această ocazie, transmitem un sincer „La mulți ani!” tuturor asistenților medicali. Munca lor schimbă vieți și contribuie la consolidarea unei comunități mai sănătoase și mai puternice.