În perioada 20–22 martie 2026, între orele 08:00–20:00, personalul de specialitate din cadrul Direcției de Asistență Socială Baia Mare – Serviciul Logistică Medicală Comunitară se alătură, ca voluntari, Asociației Pirita Children, pentru a sprijini cea de-a 14-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, organizată de Asociația Banca Regională pentru Alimente Oradea. Această campanie, desfășurată în preajma Sărbătorilor Pascale, transformă solidaritatea în sprijin real pentru cei care au cea mai mare nevoie.
Cum poți fi parte din poveste?
Când îți faci cumpărăturile în magazinele partenere, poți adăuga în coș produse alimentare neperisabile și le poți dona în cutiile special amenajate la ieșirea din magazin. Voluntarii noștri te vor întâmpina în două locații din Baia Mare: Penny – Bulevardul Independenței nr. 40, Kaufland – Bulevardul Regele Mihai nr. 1.
Produsele colectate (cereale, produse de panificație, alimente bogate în proteine, grăsimi și uleiuri, dulciuri) vor ajunge la: seniori singuri familii numeroase, mame singure, persoane fără venituri, beneficiari ai serviciilor de asistență medicală comunitară. Așadar, fiecare pachet de alimente devine un gest de solidaritate care luminează sărbătorile celor vulnerabili. Toate alimentele donate vor fi distribuite de Băncile pentru Alimente către organizațiile partenere care sprijină persoanele aflate în dificultate.
Vă așteptăm cu inima deschisă să aducem bucurie, acolo unde este cea mai mare nevoie. Fiecare gest contează. Fiecare donație înseamnă speranță.