Lumea poveștilor reprezintă un univers infinit al creativității care contribuie esențial la dezvoltarea psihologică și morală a copilului. Poveștile deschid porți către imaginație, emoție și valori. În cadrul activităților desfășurate recent la Centrul Comunitar Multifuncțional, din subordinea Direcției de Asistență Socială, împreună cu preșcolarii noștri am pătruns în lumea fermecată a poveștilor populare „Turtița fermecată” și „Căsuța din oală”. Așadar, personajele-animale, atât de îndrăgite de copii, au captat atenția și curiozitatea celor mici.
Activitățile desfășurate au fost variate și adaptate domeniilor de dezvoltare. La limbă și comunicare, copiii au ascultat cu interes povestirea educatoarei. În cadrul activităților artistico-plastice, au realizat picturi precum „Turtița veselă” și „Căsuța animalelor”. Activitatea senzorială „Frământăm aluat pentru turtițe” a stimulat simțurile și creativitatea, iar prin jocul de rol, copiii au interpretat personaje din povești, dezvoltându-și imaginația și exprimarea emoțională. De asemenea, jocurile la tabla inteligentă, precum „Descoperă perechea”, au consolidat atenția și spiritul de observație.
Momentele petrecute împreună, bucuria descoperirii și a învățării ne-au reamintit încă o dată că fiecare etapă parcursă poate deveni o poveste cu final fericit.