Săptămâna a debutat într-o atmosferă plină de veselie și energie pentru copiii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială. Primele zile de tabără au adus zâmbete, experiențe noi și activități gândite să stimuleze curiozitatea și creativitatea celor mici.
Programul a fost unul divers și atractiv. Copiii au pregătit propria pizza, au învățat că matematica poate deveni un joc captivant, au creat și modelat slime, s-au bucurat de tobogane gonflabile și au explorat natura prin drumeții în zona Valea Chiuzbăii. Cei mici au fost coordonați, cu atenție și răbdare, de către specialiștii Centrului Rivulus Pueris și voluntari de la Asociația Caspev.
Prima săptămână de tabără reprezintă doar începutul unei veri pline de experiențe frumoase. Copiii vor avea parte de încă două tabere, programate în perioadele 13–17 iulie și 3–7 august.
Prin astfel de inițiative, Centrul Rivulus Pueris le oferă copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea vacanței, într-un spațiu în care pot învăța, se pot dezvolta armonios și pot crea amintiri de neuitat.