Direcția de Asistență Socială Baia Mare împreună cu Penitenciarul Baia Mare și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog al Județului Maramureș au organizat astăzi un nou eveniment în cadrul campaniei „Baia Mare ia atitudine. Spune NU drogurilor”.
Reprezentanții instituțiilor menționate s-au întâlnit, la Centrul Rivulus Pueris, cu elevii Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la efectele negative ale consumului de droguri în rândul adolescenților. În cadrul întâlnirii s-au punctat aspecte legate de cauzele și efectele consumului de substanțe, precum și consecințele legale ale consumului.
La eveniment au participat și persoane private de libertate – foști consumatori de substanțe interzise aflați în custodia Penitenciarului Baia Mare – care le-au împărtășit elevilor experiența lor, punând accent pe alegerea cu responsabilitate a anturajului, astfel încât să stea cât mai departe de grupurile în care se consumă droguri. De asemenea, s-a punctat faptul că pentru consumatorii de substanțe linia dintre libertate și detenție este una foarte ușor de depășit.
Elevii au participat activ la discuții, adresând întrebări invitaților.
Campania „Baia Mare ia atitudine. Spune NU drogurilor” va fi implementată și în viitor, atât în rândul elevilor, al studenților, dar și la nivel local, prin desfășurarea de activități specifice: discuții publice, dezbateri, mărturisiri ale persoanelor care au consumat, etc. Următorul eveniment se va desfășura marți, 26 noiembrie, la Centrul Universitar Nord Baia Mare, întâlnire la care vor participa studenții din municipiul Baia Mare.