“Șezătoarea generațiilor – Hai, prietene, la joc!”

Direcția de Asistență Socială s-a alăturat cu bucurie “Șezătorii generațiilor”, un eveniment dedicat tradițiilor și valorilor autentice românești, inițiat de Palatul Copiilor Baia Mare. În decorul de poveste de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, într-o atmosferă armonioasă, senioarele din grupul de creație petrec momente speciale alături de copiii băimăreni. În timp ce micii artiști de la Palatul Copiilor aduc energie și voie bună, bunicile lucrează cu migală la ștergarele care vor îmbogăți zestrea Asociației Caspev.

Șezătoarea continuă și în zilele următoare, Muzeul Satului fiind un loc al întâlnirii dintre generații, al poveștilor și al tradițiilor păstrate cu drag. Așadar, vă așteptăm marți și miercuri, începând cu ora 16:00, să descoperim frumusețea obiceiurilor românești și bucuria de a petrece timp împreună.
Activitatea face parte din proiectul „Seniorii – izvor nesecat de înțelepciune”, derulat cu sprijinul Fundatia Regala Margareta a Romaniei, prin Fondul pentru Varstnici.